Răzvan Burleanu vrea să-l lase pe Christoph Daum să-și ducă mandatul la bun sfârșit, adică până la finalul acestui an. Președintele FRF a spus că va face apoi o evaluare și va deschide discuții cu eventuali înlocuitori.
Naționala României a avut o campanie dezastruoasă de calificare la CM 2018. Cu toate acestea, Christoph Daum a reușit să-și păstreze funcția. Răzvan Burleanu spune că abia la finalul mandatului va face bilanțul și va lua o decizie în privința selecționerului.
„Avem aceste meciuri, trebuie să avem răbdare, la finalul acestei campanii de calificare vom analiza. Orice antrenor român poate fi o soluție, nu am inițiat, nu am avut contact cu un posibil antrenor. Până nu vom încheia această campanie nu o voi face. Orice antrenor visează la echipa națională. Nici jucătorii nu merită așa ceva, să se discute pe seama antrenorilor”, a declarat Răzvan Burleanu, potrivit DigiSport.
Întrebat dacă Gică Hagi este o soluție pentru înlocuirea lui Daum, Burleanu a răspuns scurt: „Sigur că poate fi”. Relațiile între cei doi sunt reci, însă președintele FRF a declarat de fiecare dată că Hagi este luat în calcul pentru postul de selecționer.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER